Cezar și Pompei
Locul este Pharsalos, azi Farsala în Grecia modernă. Data: 9 august 48 î. Hr. Aici se va da bătălia finală dintre Gaius Iulius Cezar și Gnaeus Pompei Magnus, confruntare decisivă în stabilirea viitorului conducător al Romei și (implicit) al lumii mediteraneene. Iulius Cezar nu mai necesită nici o prezentare – este una dintre personalitățile cheie ale istoriei antice, el asigurând tranziția de la Republica Romană la Imperiu. La rândul său, nici Pompei Magnus nu era un diletant sau vreun oportunist apărut din neant pe scena luptei de putere ce măcina societatea romană în ultimii ani ai republicii. Fusese favoritul lui Sulla, obținuse succese militare strălucite în Orient și era sprijinit de majoritatea senatorilor, fiind un optimates; spre deosebire de el, Cezar era un populares. Date fiind acestea, Pompei a fost, pentru un timp, egalul și rivalul lui Cezar. La Pharsalos balanța de forțe înclina clar în partea lui Pompei – acesta dispunea de 45 000 de legionari (11 legiuni sau 110 cohorte complete) și 7000 de călăreți. În comparație, Cezar nu avea decât vreo 22 000 de legionari (80 de cohorte cu efectiv incomplet) și 1000 de călăreți gali și germani; o armată mai prost hrănită și de două ori mai mică. Nu era prima data când două armate romane se găseau față în față – scenariul se repetase adesea în vremea războiului civil dintre Marius și Sulla; nu avea să fie nici ultima oară, cum o vor demonstra mai apoi Antonius și Octavius. Dar să revenim la Pharsalos: avem față în față doi comandanți pricepuți, două armate înzestrate cu același armament, aceeași pregătire militară, aceeași tactică, pe un teren omogen. Diferența? Legiunile lui Cezar erau cele care cuceriseră Galia, cu câțiva ani mai înainte. Consecință firească, la sfârșitul zilei Cezar era învingător, armata pompeiană se retrăgea în dezordine, iar Pompei fugea în Egiptul ptolemeic, unde avea să-și găsească sfârșitul.
Morala? Experiența contează mai mult decât orice altceva. Și nu doar în lupta corp la corp.
Conteaza si moralul si strategia eficienta, conducerea si unitatea de decizie.
Turnofftheglory
25/02/2011 at 13:07
evident, e vorba de o multudine de factori. dar trupele lui Pompei aveau tot moralul din lume, după o victorie anterioară (la Dyrrachium ) și erau mai bine hrănite; se poate spune că Pompei a făcut oarecare greșeli (și-a ținut oamenii pe loc, de ex) dar factorul decisiv a fost cel individual. un legionar experimentat conta cât doi recruți
Camil Stoenescu
25/02/2011 at 13:27
deci așa s-a născut Imperiul Roman, prin folosirea de către Cezar a tăișului ascuțit, adică prin cezariană…
de-a dura lex
25/02/2011 at 17:20
Camil Stoenescu
25/02/2011 at 19:07
de ce ai scos Premiile Noble pe țări?
chiar eram curios
de-a dura lex
26/02/2011 at 00:12
era o animație pe care wordpress free nu o suportă
dacă e voi face screenshoturi separate.
Camil Stoenescu
26/02/2011 at 00:19
Buna ziua,
Este adevarat ca nu am primit niciodata raspuns la ce am trimis legat de acest subiect, dar nu voi obosi sa sper…
O sa ma intrebati – de ce ? Iar eu am sa va raspund : daca as obosi copii mei ar insemna sa moara, asa ca nu am de ales si nu trebuie sa obosesc – priveste si spune-mi daca ati fi eu, ce ati face, ati continua, sau ati obosi :
http://sustin.ro/loredana-si-adelina/
Multumesc ca macar mi-ati dat sansa sa sper ca n-am sa obosesc…
Daniela Zaharia
tel.0763664224
Daniela Zaharia
01/03/2011 at 22:20
îmi pare rău, sper să reușiți să strângeți suma necesară…
Camil Stoenescu
02/03/2011 at 09:38
Sunt de acord cu primul comentariu. Ambele tabere posedau suficientă experienţă de luptă încat aceasta nu a constituit elementul principal al înfrângerii lui Pompeius şi al victoriei lui Caesar. Chiar înclin să afirm că Pompeius avea un foarte mare plus privitor la experienţa pe câmpul bătăliei în raport cu Caesar, iar aici mă refer la campaniile sale din Africa, Spania sau din spaţiul estic; de asemenea, să nu omitem nici confruntările cu piraţii care produceau importante pagube economiei romane. Însă, cum experienţa de luptă nu este acelaşi lucru cu talentul militar, din punctul meu de vedere, factorul decisiv care a înclinat balanţa în favoarea lui Caesar şi care l-a trimis pe Pompeius către întâlnirea cu zeii, l-a constituit tocmai sclipirea geniului militar al primului, reflectat în tactica cu care a întâmpinat ofensiva lui Pompeius; pe lângă acest aspect, aş mai lua în considerare şi faptul că Pompeius, de exemplu, nu mai era acelaşi care se lupta avid cu forţele lui Sertorius în Spania, dorind să acapareze glorie, dar şi atmosfera încărcată care exista în gruparea acestuia, în 48 îen, alimentată de către oficialii republicii care îl însoţeau.
Ar mai exista numeroase lucruri de spus cu privire la această confruntare, printre care strânsa relaţie dintre Caesar şi trupele sale (similară relaţiei dintre Alexandru Macedon şi soldaţii săi, care l-au iubit cu adevărat), dar şi viteza de deplasare şi mobilizare a armatei lui Caesar, renumită pentru această calitate esenţială în desfăşurarea oricărui conflict militar.
alexandrutigrul
23/06/2011 at 21:45
da, văd (cu plăcere) că am de-a face cu un cunoscător al istoriei Romei antice
și totuși, cred totuși că experiența și disciplina veteranilor lui Cezar rămâne un factor important – poate chiar decisiv – mai ales în epoca luptei corp la corp.
Camil Stoenescu
23/06/2011 at 22:06