noaptea marilor iluzii
Musulmanii îl sărbătoresc în prima zi a lunii Muharram – dată variabilă, zi cu care începe calendarul islamic, în care anul are 354-355 de zile. La fel și anul nou chinezesc, acesta poate fi oricând între 21 ianuarie și 20 februarie. Pentru civilizația occidentală, trecerea într-un nou se face, încă din evul mediu, în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, conform calendarului gregorian. Noaptea în care Pământul termină de efectuat o rotație completă în jurul Soarelui, de-a lungul eclipticii. Noaptea în care se sărbătorește oficializat, organizat și triumfalist, trecerea timpului. Borna temporală. Destrămarea ațelor, ticăitul cearsonicelor. Este noaptea marilor speranțe. Noapte uitării și uitărilor. Când vrem să uităm, când ne prefacem că uităm. Uităm tot ce am vrut să facem și n-am făcut, uităm toți oamenii pe care i-am dezamăgit, pe care i-am pierdut sau pe care i-am lăsat să se îndepărteze în ultimul an. Toate promisiunile făcute și încălcate. Toate regretele. Toate vinurile nobile pe care le-am aruncat în mare. Toate bunele intenții irosite. Tot ce am avut și n-am știut să păstrăm. Tot ce am fi putut fi și n-am fost. Noaptea în care (încercăm să) ștergem trecutul cu buretele și în care ne abandonăm unei exuberanțe pe care o dorim cât mai puțin cronofagă. Noaptea în care încercăm să ieșim din timp și din noi înșine. Pentru că ne plac începuturile. Sau mai degrabă ar trebui să scriu „iluzia începuturilor”. Fascinația schimbărilor, tentația noului; amăgirea lui „niciodată nu e prea târziu”, când de fapt aproape întotdeauna e prea târziu. Diferențele sunt doar de natură lingvistică, cuvintele contează prea puțin, doar simțirile și percepțiile rămân.
Noaptea listelor mentale, liste lungi, cu multe puncte, vise și dorințe, care niciodată nu sunt bifate toate; anul viitor vor fi rescrise, în variantă îmbunătățită, cu adăugarea himerelor de rigoare. Viața ca o lungă listă în așteptare, proces și drum, niciodată o stare. Noaptea când trecutul e mort, prezentul e omniprezent, iar viitorul, doar o ipoteză plăcută, îndelung așteptată. Noaptea furculițelor lungi și a urărilor inutile. Noaptea abandonurilor, când ne îmbătăm, dar nu cu alcool.
Noaptea marilor speranțe, noaptea marilor iluzii. O noapte ca oricare alta. La mulți ani.
Pentru ca avem nevoie sa ne segmentam viata, avem nevoie sa tragem linii peste linii si sa ne analizam esecurile, sa impartim cumva timpul haotic pe care-l resimtim partial si sa privim mereu cu aceeasi vesnica speranta spre viitorul ala nedeslusit, dar atat de frumos… Ingropam, ascundem, negam amaraciunea din sufletul nostru sec si deschidem bratele lacome spre afaceri, bani, femei masini. Nu in noaptea aia, ci in fiecare zi.
Carmen
22/01/2011 at 01:52
nu lăcomia, banii, mașinile sau femeile sunt problema, ci regretele.
Camil Stoenescu
24/01/2011 at 23:01