Franta n-a invatat nimic
Motivele sunt simple – vârstă de pensionare cât mai mică, pensii cât mai mari, în condițiile în care Franța are cea mai scăzută vârstă de pensionare din Europa. Desigur, există destui nostalgici ai socialismului multilateral dezvoltat, astăzi numit, mai nou, „progres social”.
Pentru cine este curios să vadă cum era perceput comunismul, în 1968, de către studenți francezi, poate arunca o privire aici.

Allow me to disagree:) “Franta n-a invatat nimic” nu imi pare exprimarea adecvata. Mai degraba sindicalistii francezi din sectorul public si studentii din UNEF n-au invatat nimic. Desi la ultima zi de greva de pe 28 octombrie CFDT nu a mai participat, doar CGT a ramas pe baricade si si-a redefinit scopul protestelor cerandu-i presedintelui Sarkozy sa nu promulge legea, iar studentii, fiind in vacanta, au lasat-o mai moale. Franta per se inghite reforma, dupa utimele sondaje in jur de 70% accepta ca nu este alta solutie decat cresterea varstei minime legale de pensionare, desi tot in jur de 70% simpatizeaza cu grevistii. Sindicatele nu mai pot paraliza transporturile, din cauza legii serviciului minim promulgata la inceputul mandataului lui Nicolas Sarkozy, iar asta inseamna ca oamenii pot merge la job fara mari perturbari. Daca poti merge la job fara probleme pto simpatiza si mai usor cu grevistii, nu te costa mare lucru:)
Paralela cea mai buna este cu protestele impotriva CPE-ului din 2006, cand transporturile au fost intr-adevar perturbate rau de tot pe o lunga perioada si cand Jacques Chirac a fost atat de incapabil sa inteleaga ce se petrece in jurul lui incat nu a mai promulgat legea. Comparand situatia de acum cu cea din 2006 eu zic ca Franta incepe sa invete o gramada de lucuri. Pacat ca reforma pensiilor o face un presedinte total nepopular cu sans minime de a mai fi reales in 2012 cand, daca Dominique Strauss-Kahn va alege sa nu candideze, exista marele risc ca Franta sa se trezeasca cu Martine Aubry sau Ségolène Royal presedinte. Si atunci va incepe distractia:)
Dan Anghel
30/10/2010 at 18:02
disecat în detaliu, da. mă refeream doar la o „cultură a protestului”, chiar sub formele sale violente.
din 2012 va fi frumos – de la stat pentru toți, fără număr. dacă va mai fi de unde
Camil Stoenescu
31/10/2010 at 12:10
Intr-adevar, exista o cultura a protestului public extrem de pronuntata in Franta. In primul rand printre sindicalistii din sectorul public si studentii din universitatile publice. Totusi partea violenta a protestului public este relativ minima. Demonstratiile sindicatelor in toamna aceasta au fost in foarte mare masura pasnice, cu toate ca au fost blocate rafinarii si transportul public diminuat. Dar violentele serioase, cel putin la Lyon unde locuiesc, unde au fost distruse cateva magazine in centru si masini intoarse cu rotile in sus sau chiar arse, au fost provocate de “casseurs”, indivizi din celebrele banlieues despre care s-a vorbit atat de mult prin 2007, care vin dupa manifestatii si isi fac damblaua. In general manifestatiile sindicatelor din toamna asta au fost “bon enfant”, n-au degenerat.
In schimb as face intr-un fel o apropiere cu Romania, unde mi se pare ca aceasta cultura a protestului lipseste cu desavarsire. Sa ma explic. Nu consider ca legile si problemele politice trebuie reglate in strada, sau ca ar fi normal ca de fiecare data cand un guvern incearca sa faca o reforma importanta dezbaterea publica sa fie coplesita de cantitatea de oameni care ies in strada, dezbaterea publica fiind astfel denaturata sau complet lasata la o parte. Dar in Romania a existat o revolutie – sau ce-o fi fost – in 89, in care, conceptual vorbind, s-a construit o forma de protest public, a capatat amploare si a produs o schimbare. Cu toate ajustarile legate de cine a luat puterea, cum s-a comunicat prin intermediul televiziunii, cat de distorsionate au fost mesajele etc. Bottom line-ul e ca a fost si ca incetul cu incetul toti am uitat-o si am uitat cel mai important lucru, ca atunci am putut face ceva care sa ne schimbe conditia prin contributii individuale. Daca te uiti asa la lucruri e absolut fascinant ce amnezie colectiva este in Romania, cand francezii nu au uitat de Mai 68, ba din contra folosesc acel moment ca reper permanent (justificat sau nu, eu as zice mai degraba nu). Remarca mea nu are in sine nimic de a face cu protestul public, ci cu ideea mai larga ca poti face ceva sa iti schimbi conditia prin fortele proprii, ceea ce am vazut cu totii in 89, moment de pe urma caruia suntem deocamdata incapabili sa capitalizam.
Dan Anghel
31/10/2010 at 20:24
cu excepția mineriadelor, ultima dintre ele încheiată acum mai bine de 10 ani, în România au lipsit protestele publice de amploare. uitați-vă nu mai departe de miercurea trecută, cu tot circul moțiunii de cenzură. cei „80-100 000” de protestatari, instrumentați politic, n-au fost mai mult de 30 000, și nici aceștia foarte convinși sau vehemenți. nu mai vorbesc de proteste de stradă prelungite, întinse pe săptămâni întregi. cât despre revoluție, e iluzioriu să ne-o imaginăm ca pe o ridicare spontană a maselor, revolutate brusc de regimul comunist/ceaușist. n-a fost revoluție decât în măsura în care au fost oameni în stradă și morți (degeaba)….
.
acum înțeleg de ce cunoașteți atât de bine realitățile franceze, din moment ce locuiți acolo
Camil Stoenescu
01/11/2010 at 09:09