Camil Stoenescu's blog

The Economist ne trasează o nouă hartă a Europei, dacă statele bătrânului continent s-ar putea muta conform afinităților politice și situației socio-economice:

Britain, which after its general election will have to confront its dire public finances, should move closer to the southern-European countries that find themselves in a similar position. It could be towed to a new position near the Azores. (If the journey proves a bumpy one, it might be a good opportunity to make Wales and Scotland into separate islands).

In Britain’s place should come Poland, which has suffered quite enough in its location between Russia and Germany and deserves a chance to enjoy the bracing winds of the North Atlantic and the security of sea water between it and any potential invaders.

Pe 17 martie 1990, în Las Vegas, avea loc una dintre cele mai disputate, frumoase și brutale confruntări ale deceniului: meciul pentru unificarea centurilor categoriei semi-mijlocie dintre Julio Cesar Chavez (WBC) și Meldrick Taylor (IBF).

Julio Chavez – faimos pentru forța loviturii, încasator rezistent și încăpățânat, neînvins până în acel moment – ceea ce în terminologia boxului se numește „swarmer” sau in-fighter;

Meldrick Taylor – mai tânăr, mai tehnic, rapid și spectaculos – un out-fighter, o mare speranță a boxului american;

Numărat, Taylor se va ridica la 6. Arbitrul de ring, Richard Steele – în ceea ce avea să fie una dintre cele mai controversate decizii din istoria boxului – decide că Taylor nu mai poate continua lupta și-l declară învingător pe Chavez,  cu 5 secunde înainte de gongul final.

Taylor nu va mai fi niciodată același boxer după încasarea acelor lovituri. Leziuni ireversibile pe creier îl vor transforma – ca și pe mult mai celebrul Muhamad Ali/Cassius Clay – în ceea ce se poate vedea în finalul ultimului video de mai sus, la doar 36 de ani.

Nobila artă.

Au printemps 2009, bien avant la Grèce, la Roumanie obtenait une aide cruciale du FMI et de l’Union européenne pour surmonter la crise économique. Un an plus tard, les analystes estiment que ce pays a évité le pire mais n’en a pas profité pour réformer son économie. "La Roumanie avait besoin de l’argent du FMI et de l’UE, sinon elle aurait été confrontée à une crise de liquidités, son système financier risquait la faillite", a déclaré à l’AFP l’économiste et ancien ministre des Finances Daniel Daianu. Malheureusement, ajoute-t-il, la récession a été plus sévère qu’anticipée, entraînant une baisse des recettes, "tandis que le gaspillage des ressources publiques a continué". Après dix ans de forte croissance, la Roumanie est entrée en récession en 2009, lorsque son produit intérieur brut (PIB) s’est contacté de 7,1%. En 2010, après un scénario optimiste visant une croissance de 1,3%, les prévisions se sont assombries, les analystes comme les autorités n’excluant plus que la récession perdure.

din Le Monde.

Pe 8 mai 1945 Germania Nazistă capitula necondiționat în fața forțelor aliate. Prima capitulare a fost semnată la Reims, cartierul general al lui Eisenhower, puțin după miezul nopții zilei de 7 mai, și intra în vigoare pe 8 mai, ora Europei Centrale.

Din partea germană capitularea a fost semnată de către feldmareșalul Wilhelm Keitel și general-colonelul Alfred Jodl. Ambii vor fi ulterior executați în urma Procesului de la Nurnberg. Din partea aliaților a semnat Walter Bedell Smith.

În noaptea de 8 spre 9 mai actul de semnare a capitulării se va repeta, la Berlin-Karlshorst, de data aceasta în fața înalților reprezentaților oficiali ai tuturor forțelor aliate (rușii s-au simțit un pic dați la o parte prima dată, de aceea au cerut repetarea capitulării).

Drept consecință, din partea Uniunii Sovietice, a semnat mareșalul Gheorghi Jukov. Din partea Mari Britanii, Mareșalul Arthur William Tedder iar din partea Statelor Unite, generalul Carl Spaatz. Germanii au fost reprezentați de către Amiralul Friedenburg, generalul Stumpff și – din nou – feldmareșalul Keitel.

Astfel se explică de ce sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial se sărbătorește pe 8 mai în Europa Vestică și pe 9 mai, în URSS/Rusia.

Demn de remarcat, capitularea a fost semnată de către miltari reprezentantând OKW-ul, nu de către civili – tocmai pentru a se înlătura orice posibilă teorie postbelică de felul „înjughierii pe la spate”, extrem de populară după 1919 în rândurile armatei.

O lume veche, lumea Primului Război Mondial cu cei douăzeci de ani ce i-au urmat, murea definitiv. Europa cea nouă, cu bunele și relele ei, avea să fie cea a lui Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean Monnet sau Alcide de Gasperi.

Subiectul zilei de ieri, și al lunilor ce vor urma, este reprezentat de măsurile de austeritate (nu sunt atât de optimist încât să le numesc măsuri de redresare) anunțate de către președintele Traian Băsescu, acum în rol de prim-ministru. Salariile bugetarilor se vor reduce cu 25% iar pensiile, cu 15%. Este, de departe, cea mai dură măsură de reducere a cheltuielilor luată de un guvern în ultimii 5-10 ani, perioadă caracterizată mai degrabă de creșterea considerabilă a numărului salariaților din sectorul bugetar și a cheltuielilor de rigoare. Dar este singura soluție viabilă; cea a disponibilizării câtorva sute de mii de bugetari s-a dovedit inacceptabilă, iar majorarea taxelor și a TVA-ului ar fi fost castastrofală pentru mediul privat, motorașul pricăjitei economii naționale, furnizoare de bani pentru bugetul de stat.

Măsura este egalitaristă, nedreaptă dacă o privim dintr-un anumit unghi, dar explicabilă: luând de la toți în mod egal se înlătură oarecum pericolul antagonizării suplimentare a anumitor categorii de bugetari. Bineînțeles, sindicatele vor ieși în stradă, dar e mult mai ușor să le le fie refuzate cererile în bloc atunci când se ia de la toți, fără discriminare. Eu sper totuși că reducerile nu se vor opera nediferențiat. Oricum există diferențe și inechități mari în cadrul sistemului (jandarmi ce câștigă mai mult decât un profesor debutant, medici plătiți mai prost decât șoferii de primării etc). Nu, bugetarii nu câștigă exagerat de mult – analizați global – dar, pe fondul scăderii încasărilor la buget, cheltuielile respective, la nivelul actual de salarizare, deveniseră nesustenabile. Cum nimeni n-a vrut să fie dat afară – lesne de înțeles de ce – este limpede ce a mai rămas de făcut.

Strânsul curelei nu a fost o alegere, nu este parte a unei strategii eficiente de ieșire din criză și de creștere economică, ci doar consecința unei lipse acute de soluții și viziune economică pe termen mediu și lung a guvernului Boc n+1. Probabil s-a evitat un colaps financiar, cu prețul unei sinucideri politice. Nu a lui Traian Băsescu, acesta va ieși oricum din scenă în 2014, ci a PDL-ului. Dar oricum, ușor-ușor Traian Băsescu s-a cam dezis în ultimele luni de partidul său de suflet așa că își permite acum să-și asume rolul celui înjurat de toți, fără discriminare. De toți, cu excepția celor din sectorul sectorul privat. Deocamdată, asta este tot ceea ce contează.

Opinii argumentate pe aceeași temă, aici, aici și aici.

la americani.

Lesne de observat tendința puternic descendentă, începând cu anii șaizeci (maximul de încredere atins în timpul mandatului lui Kennedy). De asemenea, statul e privit cu maximă suspiciune în perioadele de criză și scădere economică. Cu 22% în martie anul curent, administrația Obama nu stă deloc bine la capitolul încredere.

În ceea ce privește nivelul de încredere manifestat de simpatizanții celor două partide, acesta a fluctuat oarecum la unison, conform regulii simple „am încredere în guvernare dacă la putere se află partidul meu”.

De aici.

Ar fi trebuit să fie prima misiune spațială interplanetară. Mariner 1, lansat pe 27 iulie 1962, trebuia să survoleze Venus, să înregistreze și să trimită înapoi date cu privire la masa, atmosfera, câmpul magnetic etc al respectivei planete. A fost un eșec. La 293 de secunde după lansare vehiculul a trebuit să fie distrus, după ce deviase de la traseul prestabilit.

Cauzele defecțiunii? NASA identifică două:

The failure was apparently caused by a combination of two factors. Improper operation of the Atlas airborne beacon equipment resulted in a loss of the rate signal from the vehicle for a prolonged period. The airborne beacon used for obtaining rate data was inoperative for four periods ranging from 1.5 to 61 seconds in duration. Additionally, the Mariner 1 Post Flight Review Board determined that the omission of a hyphen in coded computer instructions in the data-editing program allowed transmission of incorrect guidance signals to the spacecraft.

During the periods the airborne beacon was inoperative the omission of the hyphen in the data-editing program caused the computer to incorrectly accept the sweep frequency of the ground receiver as it sought the vehicle beacon signal and combined this data with the tracking data sent to the remaining guidance computation. This caused the computer to swing automatically into a series of unnecessary course corrections with erroneous steering commands which finally threw the spacecraft off course.

Tot NASA ne spune că cele 10 navete Mariner au costat în total 554 milioane de dolari (la nivelul anilor șaizeci). Este firesc să presupunem că Mariner 1 a sărit binișor de 55-60 milioane, aruncați pe geam datorită mai sus-amintitei erori. Probabil una dintre cele mai costisitoare greșeli de ortografie (formularea îi aparține lui A.C Clarke) din istorie.

Mai multe detalii despre misiunile Mariner, aici.

Ultimele declarații ale secretarului de stat Hillary Clinton o demonstrează cu prisosință:

The US revealed the size of its nuclear arsenal last night in an unprecedented attempt to galvanise efforts to rid the world of nuclear weapons.

Hillary Clinton, the US Secretary of State, announced the declassification of one of the Pentagon’s most closely guarded secrets at the opening day of a critical international meeting on global disarmament.

The Pentagon’s figures show that the US stockpile consists of 5,113 nuclear warheads and “several thousand” more retired warheads that await dismantling. The figures reveal an 84 per cent reduction from the historic peak of 31,225 warheads in 1967 at the height of the Cold War.

Faptul că strategia appeasement-ului s-a dovedit mereu una falimentară în istorie nu le spune nimic factorilor de decizie de la Washington. Mă întreb de ce nu-și dezafectează complet arsenalul nuclear, într-un gest de bunăvoință adresat Iranului, care astfel va fi pe deplin convins de bunele intenții americane. Sau eventual pot invita niște „experți civili” iranieni să le inspecteze tehnologiile nucleare, într-un util schimb de experiență interculturală.

Tentativele împăciuitoare vor fi interpretate de către Iran așa cum se cuvine – ca semn de slăbiciune – iar acesta își va continua programul nuclear, cu sau fără aprobarea Vestului. Iar politica externă americană, în „era Obama”, va cădea tot mai mult în derizoriu.

The New York Times ne spune cum mai stau țările membre UE la capitolul datorii și împrumuturi:

Una dintre cele mai bune coloane sonore ale unui film…

Ce faci când nu mai e nimic de văzut?