primul tur de scrutin. cateva concluzii
-
În primul rând, nu pot să nu remarc faptul că referendumul a fost validat (prin prezența a 50.16% dintre alegători), precum și covârșitorul procent al românilor care au votat pentru reformarea Parlamentului, lucru ce relevă încă o dată – dacă mai era nevoie – lipsa de încredere a populației în această instituție, esențială în orice sistem democratic; -
În al doilea rând, referendumul programat simultan cu alegerile prezidențiale – strategie despre care au curs râuri de cerneală și biți – nu a fost o locomotivă chiar atât de eficace pentru Traian Băsescu. Mai puțin de jumătate din cei ce au votat cu sete „DA” la ambele întrebări din referendum i-au acordat votul lor președintelui în funcție. Semn ce relevă faptul că românii nu au asociat orbește două lucruri complet diferite – fotoliul de președinte și instituția parlamentară – și astfel au votat în consecință;
-
Crin Antonescu poate fi socotit adevăratul perdant al scrutinului de ieri, cu 20-22% în sondaje, scor ce nu-i permite să spere la o eventuală schimbare de ierarhie cu Mircea Geoană, oricâte surprize s-ar produce la numărarea efectivă a voturilor;
-
Traian Băsescu a obținut un scor bun, victorie „de etapă”, însă mai mic decât era se așteptau mulți. Cu puține exerciții de imaginație putem prefigura diverse scenarii pentru al doilea tur de scrutin – și în mai toate Mircea Geoană stă ceva mai bine decât T. Băsescu, adunând voturi din mai multe părți: o parte din electoratul PNL ce nu va vota niciodată cu T. Băsescu, din varii motive, electoratul UDMR, alegătorii lui Oprescu și un procent substanțial de nehotărâți. Diferența relativ mică dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană face ca singura șansă de victorie a președintelui actual este să atragă cât mai multe voturi din partea dreptei pro-Antonescu, probabil cu prețul unor concesii politice post-alegeri majore (fotoliul de premier, de pildă), lucru pe care mă îndoiesc că Traian Băsescu îl poate accepta (încă o coabitare). Dar predicțiile au și ele limitele lor, surprizele nu vor lipsi și practic în al doilea tur este posibil orice.
-
Scorul mediocru obținut de Sorin Oprescu (undeva pe la 3-4%), în ton cu prestația sa jalnică din timpul campaniei și cu lipsa de substanță a programului său politic – sincer să fiu tot ce am reținut legat de primarul Bucureștiului a fost sloganul microbist „Hai România!”. Autostrada suspendată rămâne…suspendată;
-
Kelemen Hunor a obținut un scor mai mic decât cel al UDMR, lucru ce relevă disensiunile din rândul minorității maghiare din România;
-
De Corneliu Vadim Tudor și George Becali nu are rost să scriu, scorurile lor nu sunt nici mai mici nici mai mare decât era de așteptat. Regret doar că Remus Cernea nu a strâns mai multe voturi, însă este tânăr, mai are timp să candideze de câteva ori în viitor, de preferință sprijinit totuși de un partid cât de cât puternic, altfel șansele de a „penetra” România-de-dincolo-de-București și mediul online sunt nule;

1. 50%+1 este suficient, intr-adevar, si “,16″ ESTE >1, DACA SE CONFIRMA la numaratoarea efectiva, dar sa nu uitam ca marja de eroare e de vreo 2,5-3%, deci poate rasturna rezultatul (in ciuda faptului ca mai sunt de venit voturile din strainatate, care m-as mira sa depaseasca 1-1,5%).
2. Nu m-as hazarda sa afirm ineficienta tacticii cu referendum concomitent cu “prezidentialele”, cata vreme nu se stie ce scor ar fi avut FARA referendum (sa nu uitam ca – desi cu un scor mai mic decat se astepta – ESTE totusi in fruntea clasamentului). As fi preferat o “finala” Geoana – Antonescu (si fara “reclama” suplimentara constituita de referendum… mai stii ce-ar fi iesit?!?)
3. “Succesul” referendumului eu il bifez la “negative”: daca ne orientam dupa activitatea pe care o depun in realitate alesii nostri ar fi trebuit desfiintat complet Parlamentul, caci o comisie de cateva (putine) persoane s-ar fi descurcat mai bine, dar daca si-ar lua rolul in serios chiar si numarul actual de parlamentari ar fi insuficient, la cata munca de corelare si actualizare a legislatiei ar fi de facut – asta ca sa nu mai mentionez necesitatea adaptarii legislatiei romanesti pt a fi cat mai aliniata la cea a UE, PLUS pregatirea – Doamne-ajuta! – accederii la zona euro (dac-o mai fi realizabila).
4. Sansele fiecaruia la “finala” mai depind si de “porcariile” pe care le mai poate “dezgropa” preopinentul – si in plus si de confruntarile directe pe care probabil ca nu le vor mai putea evita, in ciuda evidentei lipse de apetit de pana acum a ambilor pt asa ceva.
Avand in vedere ca sunt simplu cetatean, nu analist, PE MINE ceilalti, cei care “au iesit din joc”, NU ma intereseaza (pacat de “doftor”, asa de la distanta imi placuse; si-a ruinat sansele pt viitor, si NICI la Primarie nu stiu cat succes va mai avea dupa ce s-a vadit mincinos – promisese ca nu candideaza la prezidentiale ca sa nu “lase” Primaria).
Draguta exprimarea cu autostrada… suspendata!
Victor
23/11/2009 at 11:12
Remus cernea va avea mai multe sanse daca se va tunde
alk
23/11/2009 at 13:58
…si daca-si va pune mintea pe “moate” ca sa gandeasca mai ondulat.
Victor
23/11/2009 at 14:37
în 5 ani are tot timpul să se tundă și să și chelească între timp
Camil Stoenescu
23/11/2009 at 18:25
[...] Postări primul tur de scrutin. cateva concluziizi de vot, impresii la caldchoose or losevoi ce scuza aveti?unicameralism, bicameralism și [...]
permutari circulare « Camil Stoenescu's Weblog
23/11/2009 at 18:53