Camil Stoenescu's blog

   Probabil că Remus Cernea nu are nicio șansă în sistemul politic autohton, dar aceasta contează mai puțin. Important este că are curajul, chiar nebunia, de a se implica și a încerca să schimbe ceva în actuala stare de lucruri din România

   Din revista zilnică a presei noastre, mi-a sărit în ochi un caz absurd-halucinant, unul din multe altele: violatorul unei fete de 14 ani, eliberat de procuror deoarece nu existau "destule probe incriminatorii", individ ce peste 2 saptamani atacă o fetiță de 7 ani în plină zi, în București; norocul fetiței a fost că era cu sora ei de 17 ani, ce a reușit să alerteze câțiva trecători pentru a o salva. Atacatorul era un boschetar, recidivist,  deci se exclude varianta corupției din sistem (nu că n-ar exista), rămâne doar alternativa logică și brutală: incompetență, nepăsare, superficialitate, o combinatie letală pentru orice stat de drept. nu că ar fi și cazul magnificei țări în care viețuim. Legile sunt prost făcute, blânde și vagi, iar judecătorii de cele mai multe ori le aplică defectuos și în favoarea infractorului (ce primește mereu pedeapsa minimă prevazută de lege). Am avut curiozitatea să compar codul penal romanesc cu cel francez și german, si avem, comparativ, cele mai mici pedepse pentru infracțiunile grave, plecând de la tâlharie și terminând cu crima.

   Și în tot acest timp, împletind penibilul cu lipsa măsură și simț civic, magistrații sunt ocupați de probleme mult mai importante, cum ar fi greve pentru salarii cât mai mari, conforme cu eficiența și dedicația cu care își desfășoară activitatea. CEDO știe cel mai bine, doar ne sunt „prieteni” vechi…

   Este cineva interesat de emigrare?…

    Pe 24 septembrie anul curent, National Geographic scria: http://news.nationalgeographic.com/news/2009/08/090824-paris-salmon.html

  După ce dispăruse din apele Senei la începutul secolului XX, datorită poluării masive, somonul a reapărut, începând cu sfârșitul anilor 90, în râul ce străbate capitala Franței. În acest caz, măsurile luate, vreme de zeci de ani, au dat roade.

  O plimbare pe malurile Dâmboviței, în București, ne lămurește, dacă mai era nevoie, distanța uriașă ce ne desparte de Europa civilizată. Alte cuvinte sunt de prisos.

  În timp ce peste tot în orașele din Europa Vestică (și mai civilizată) se depun eforturi pentru conservarea centrelor istorice – în care clădiri vechi de sute de ani arată de parcă ar fi fost construite acum câțiva ani – în București puținele clădiri și monumente, rămase în urma sistematizării comuniste și a „dezvoltării” capitaliste haotice ce a urmat după 1989, sunt demolate pentru a fi înlocuite de cubulețe informe de beton, oțel și sticlă. Fenomenul nu datează de ieri, de alaltăieri, fiind simptomatic pentru societatea românească a ultimilor două decenii. Prin aceleași metode ce și-au demonstrat eficacitatea  – eternele derogări de la  Planul de Urbanism, încălcări flagrante ale unor legi moarte, schimbarea naturii și destinației unor clădiri și spații verzi – s-a ajuns la situația tristă de azi, a unei capitale europene sufocată de poluare și de  lipsa spațiilor verzi (Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mic număr de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor), cu o arhitectură modernă de un gust îndoielnic. Și în timp ce noi ne prezentăm astfel…prin alte părți, nu prea îndepărtate, lucrurile stau altfel.

   Ce ar mai fi de adăugat?..Suntem doar geografic europeni, în rest, vorba lui Raymond Poincare, „Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère…”.

  Mai multe detalii, cu prezentarea cazului străzii Mântuleasa (Eliade, careva?)  se pot găsi aici și aici.

   Dan Șelaru, ca de obicei, analitic, lucid și la obiect, scrie despre posibilitățile de a schimba starea de lucruri din România actuală: http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/08/cine-are-puterea-de-reforma-romania.html

  Concluzia este logică, dar din păcate pusă în practică de prea puțini, de altminteri foarte vocali în ceea ce privește realitățile ce-i înconjoară și la care sunt părtași:

Singura şansă de a ieşi din degenerarea accelerată a societăţii româneşti este obţinerea unui fenomen invers din partea societăţii, poporului, în sine. Şi asta trebuie s-o facem fiecare dintre noi cum ştim mai bine. Cu gesturi mici, făcute de cât mai mulţi se poate încet, încet ajunge la o presiune suficientă să punem sistemul în funcţiune din nou. Reforma e în mâinile noaste nu în pixurile potentaţilor zilei. Trebuie să conştientizăm asta. Azi merg din nou cu ajutoare. Mi-au răspuns două persoane la cererea de a găsi o dubă să car ajutoarele. Le mulţumesc.

  Pe un site extrem de instructiv (și mă refer la http://www.gapminder.org/) am descoperit următoarea prezentare grafic-sintetică a ceea ce multă lume simte deja: depresiunea economică a micșorat și mai mult distanța dintre  China (Republica Populară Chineză, ca să fiu riguros) și puternicele economii occidentale. În cazul de față, Marea Britanie. Evoluția ambelor țări este surprinsă în ultimii 200 de ani (1809-2009); dacă Regatul Unit a fost cea mai mare putere economică a lumii în secolul XIX, China – începând mai ales cu a doua jumătate a secolului XX – s-a apropiat tot mai mult de Marea Britanie în ceea ce privește indicatori precum GDP/capita și, mai important, speranța medie de viață. Probabil copiii noștri vor învăța (și) chineză în școli

enjoy!

    Andrei Gheorghe are 31 de ani și este bolnav de leucemie mieloblastică. Singura speranță este transplantul, în valoare de 80 000 de euro, bani pe care, evident, deocamdată Andrei și soția sa nu îi posedă. Cine dorește să ajute, după posibilități și bunăvoință, poate trimite un SMS la 879, donând astfel 2 euro. Asta înseamnă aproximativ 2 sticle de bere sau de Cola, deci cred că oricine își poate permite acest gest.

   Mai multe detalii despre cazul lui Andrei găsiți  aici, iar un clip poate fi vizionat pe Youtube:

   Un articol foarte instructiv poate fi găsit în ediția electronică de ieri a cotidianului francez Le Monde. Pe scurt, se vorbește despre faptul că, pentru a putea plăti salariile și pensiile în lunile care urmează, statul este nevoit să se împrumute de la FMI, totul ca rod al politicilor economice și fiscale incoerente ale guvernului.

   Finalul este „apoteotic”, în sens negativ:

Dans ce contexte, les Roumains sont d’autant plus choqués par les excès de certains hommes politiques, dans un pays où la corruption institutionnalisée est la règle. Le maire de Bucarest, Sorin Oprescu, qui envisage d’être candidat à la présidence, s’apprête à dépenser 700 000 euros pour dorer une vingtaine d’horloges de la capitale.

    Bineînțeles, se vor găsi destule voci ce vor gravita în jurul clasicelor justificări gen: „Articol răuvoitor”, „Să nu ne dea nouă lecții francezii/Europa/străinii”, „Vicisitudinile istorice sunt de vină pentru înapoierea noastră” etc. Contează prea puțin, justificări și scuze se pot găsi întotdeauna. Cred că oricine dotat cu puțină luciditate și onestitate poate privi puțin în jurul său și, eventual, poate recunoaște adevărul celor scrise. În fond, aceasta e țara în care – în plină criză și când se vorbește de concedierea și trimiterea în concedii fără plată a zeci de mii de bugetari – primarul Bucureștiului dorește să arunce 700 000 de euro pe ceasuri aurite. Ar fi de râs dacă ar fi vorba de Burkina Faso, dar din păcate nu este…

A se observa sticla de plastic din centrul imaginii. Pentru că este totuși litoral românesc

En aquel Imperio, el Arte de la Cartografía logró tal Perfección que el Mapa de una sola Provincia ocupaba toda una Ciudad, y el Mapa del Imperio, toda una Provincia. Con el tiempo, estos Mapas Desmesurados no satisficieron y los Colegios de Cartógrafos levantaron un Mapa del Imperio, que tenía el Tamaño del Imperio y coincidía puntualmente con él. Menos Adictas al Estudio de la Cartografía, las Generaciones Siguientes entendieron que ese dilatado Mapa era Inútil y no sin Impiedad lo entregaron a las Inclemencias del Sol y los Inviernos. En los Desiertos del Oeste perduran despedazadas Ruinas del Mapa, habitadas por Animales y por Mendigos; en todo el País no hay otra reliquia de las Disciplinas Geográficas.

Suárez Miranda: Viajes de varones prudentes,
libro cuarto, cap. XLV, Lérida, 1658.

–

Borges, desigur