Muntele
Marin Sorescu
Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.
Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.
Am simţit soarele până la osii,
Şi luna
Pe la miezul nopţii.
Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.
Şi cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând:
Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!
–
by the way, plec la munte 
