Sublima – în deplinul ei penibil – presă românească
O firmă românească a obținut marele premiu al Salonului Internațional de Invenții de la Genevă; chiar și dacă ne-am opri aici, tot ar fi vorba despre o realizare importantă a unui domeniu marginalizat până la dispariție în România: cel al cercetării, mai mult sau mai puțin instituționalizate. Însă dacă avem în vedere și faptul că România nu a mai câștigat niciodata o asemenea distincție, premiul devine cu atât mai relevant. Pentru alții, evident. Românii nu au nevoie de astfel de inferențe ciudate și neașteptate în mizeria lor cotidiană (fie că ea constă în înjuratul politicienilor, a echipei adverse sau în aruncatul chiștocului/sticlei pe fereastra mașinii personale staționate la semafor).
Bineînţeles, presa românească - în toată (ne)independenţa ei - este prea ocupată cu subiecte vitale și mustind de inteligență, gen arestarea lui Gigi Becali sau blaturile din fotbal; dar, dacă ar fi să mă gândesc ceva mai bine, greșeala îmi aparține. Noi nu avem presă, nu avem presă înțeleasă ca o colecție de oameni (eventual inteligenți), dotați cu o oarecare doză de deontologie profesională și al căror scop este informarea și (utopic vorbind) educarea, atât cât se poate, a publicului. Ceea ce nu este cazul la noi; avem doar subiecte derizorii ridicate la rang de știri de senzație, avem doar tabloide ce înregistrează vânzări fabuloase, avem doar exploatarea grotescului, banalului și trivialului și transformarea lor în „materie de rumegat” pentru masele imbecilizate. Este de ajuns o călătorie cu metroul pentru a lua pulsul stării de fapt a presei românești, în anul de grație 2009. situație tristă…și în aceeași timp dorită. Nimic nou, totuși: panem et circenses, noroc cu latinii…
